Theo, prietenul Margheritei de la Clejani: ”M-au făcut o țintă penală”
Prietenul Margheritei de la Clejani a scris în mediul online faptul că a devenit ”o țintă penală”, după ce s-a vehiculat în presa scrisă.
Theo, tânărul care are o relație de prietenie cu Marga, susține că din cauza informațiilor apărute despre el și fiica Clejanilor nu mai poate să-și urmeze pasiunile, pentru că trece prin momente grele. Mai mult decât atât, acuză faptul că are și stări de rău și ar vomita de câteva ori pe zi.
”M-au făcut o țintă penală, unde eu îmi asum că nu sunt un exemplu bun de urmat, dar nici o țintă de aruncat cu…. Nu am mai scris, nu mai fac muzică, nu mai desenez, nu mi pot să ies din casă, mi-am umilit familia prin faptul că doar mi-am trăit viața. Nu am insigat pe nimeni, trec prin cele mai grele momente din viața mea. Au ajuns niște penali care și-au făcut dreptate pe un ”cadou” turnându-se singuri la știri, cu care încă mă judec în tribunal, să facă bani pe urma existenței mele. Am ajuns să nu dorm, să nu mănânc, să vomit de 4-5 ori pe zi și iau pastile de tensiune. Sunt atâtea subiecte, violatori, oameni omorâți, probleme serioase!”, este o parte din mesajul transmis de iubitul Margheritei, arată Cancan.
Theo mai susține faptul că a ”patinat în patima drogurilor” din cauza unei probleme de familie pe care a avut-o, dar de aproape 6 luni de zile a reușit să scape de acest lucru și să devină ”curat”.
”Nu am vrut niciodată să instig la rău sau la dependență, arta mea reprezintă sufletul meu degradat și distrus, văzându-mi tatăl cum moare la 12 ani, încet și sigur, după trei operații pe creier chiar sub ochii mei. Am patinat ușor în patima drogurilor, lucru pe care l-am atras asupra mea fără să vreau, dar de care am scăpat aproape de tot în ultimele șase luni. Cel mai mult respect îl am față de oamenii care îmi sunt alături (…). Îmi pare rău dacă de-a lungul timpului orice postare de-a mea a instigat la o autodistrugere, dar multe erau fake, pastile cu vitamine, doar pentru promovarea imaginii care acum nu mai contează pentru mine”, a mai spus Theo.
Margherita a rupt tăcerea
Margherita a vorbit la România TV și a mărturisit dacă a consumat sau nu substanțe interzise și în ce situație se află acum atât ea, cât și familia ei.
“Acum zâmbesc şi asta e bine. Întotdeauna cred că există speranţă în inima fiecărui om. (…) Nu trec printr-o situaţie tocmai bună. Familia mea este foarte afectată. Mă gândesc la mama, tatăl şi la fratele meu care se uită la televizor şi văd un titlu: Margherita, drogată la volan cu heroină.
Vreau să confirm acest lucru aici. Nu este adevărat. Eu sunt contra drogurilor”, a declarat Margherita de la Clejani la România TV.
Margherita de la Clejani a continuat seria declarațiilor: ”Margherita nu este o consumatoare de droguri”
“Nu aş vrea să vorbesc despre acest lucru acum. Nu sunt în măsură să vă vorbesc. Vor vorbi organele de Poliţie. Margherita nu se droghează cu heroină. Margherita nu este o consumatoare de droguri”, a mai spus ea.
De asemenea, Theodor nu ar fi iubitul Margăi, ci un prieten apropiat pe care ea îl admiră.
“Nu am nicio relaţie cu Theodor. Eu nu am iubit. Pentru mine, iubit înseamnă o relaţie de un timp. Am prieteni din toate categoriile. Theodor este un băiat pe care eu l-am admirat şi am vrut să fac ceva împreună”, a spus Margherita de la Clejani.
“A fost un mic accident în care n-am omorât pe nimeni. N-am dat în cap la nimeni. Nu m-aţi văzut voi drogată sau nu m-aţi văzut luând droguri.
Pe mine mă deranjează foarte tare titlul acesta: Margherita, drogată la volan cu heroină. Vă rog frumos să remediaţi toată această poveste pentru că nu este firesc pentru părinţii mei care suferă pentru copilul lor. Nu este normal să scrie despre mine că am consumat heroină. Nu sunt consumatoare de heroină”, a conchis Margherita de la Clejani.